Roxana – ce are propria secțiune de relatări din domeniul aviației pe Aeronews.ro – a decolat de pe pista Flotilei 86 Aeriană Fetești în jurul orei 16:20 alături de Căpitanul-Comandor Gheorghe Stancu, care a pilotat supersonicul de vânătoare. MiG-ul 21 LanceR a aterizat 40 de minute mai târziu după ce a parcurs un traseu echivalent cu 2000 km la sol survolând Capul Midia, Marea Neagră și alte puncte de pe litoralul românesc.
Extrem de încântată pentru că și-a împlinit un vis vechi de 12 ani, Roxana a mărturisit că momentul cel mai emoționant a fost cel al decolării, după care totul a decurs așa cum se aștepta. Pe lângă depășirea vitezei sunteului și trecerea dincolo de Mach 1, Roxana a avut ocazia să simtă senzațiile trăite de piloți când fac looping-uri, dar și forțele G la care aceștia sunt supuși. Evident, zborul efectuat cu succes pe 9 octombrie a fost precedat de numeroase teste medicale, pe care Roxana le-a trecut cu brio. Felicitări!