
Cel mai mare aeroport al globului, cu 8 piste și o suprafață de 2680 de hectare, va fi inaugurat în Beijing (China) în octombrie 2017. Costul? 3,7 miliarde de euro.
Viitorul aeroport va putea primi peste 130 de milioane de pasageri și 5,5 milioane de tone de marfă anual, depășind astfel volumul înregistrat de cel mai aglomerat aeroport din lume în momentul de față, Hartsfield-Jackson Atlanta International (SUA). Aeroportul chinez, a cărei denumire nu a fost stabilită încă, se va afla în Daxing, la 46 km sud de Piața Tiananmen, centrul politic al Beijing-ului.