Industry

Inca doua A380-uri pentru Emirates

By 30-03-2014 September 8th, 2014 No Comments
alt

O nouă livrare dublă de superjumbo. În dimineața zilei de vineri, 28 martie, Airbus-urile A380 Emirates cu numărul 46 (A6-EET) și 47 (A6-EEU) au aterizat în Dubai, venind din Hamburg (XFW).

Aterizarea celor două aeronave în Dubai a avut loc în aceeași zi în care Emirates l-a anunțat pe Cristiano Ronaldo drept ambasador global și a publicat un clip în care acesta apare alături de legenda braziliană Pele, ambasador global Emirates din ianuarie 2014. Airbus-urile A380 cu numărul 46 și 47 din flota Emirates au intrat deja în serviciul comercial, efectuând primele zboruri spre Bangkok și Melbourne. Pe 21 decembrie 2013 Emirates a mai bifat o livrare dublă A380, primind exemplarele cu nr. 42 și 43.

La 6 ani de la introducerea primului Emirates A380 în serviciul comercial, pe 1 august 2008, pasagerii au apreciat unanim experiența la bord și standardele înalte oferite de EK. Lounge-ul de la bord reprezintă unul dintre cele mai populare elemente ale A380-urilor Emirates. Oferit pasagerilor First și Business Class, A380 Onboard Lounge oferă un mediu relaxant de socializare la peste 13 km altitudine. Emirates este cel mai mare operator din lume de A380 și are comandate 140 de unități, ultima comandă fiind plasată în 2013 la Dubai Airshow – 50 de exemplare.

alt

Leave a Reply