Industry

CDG: Culoare dedicate pasagerilor în tranzit

alt

Aeroports de Paris va inaugura “circuite dedicate” pentru pasagerii aflați în tranzit ai companiilor Air France și celorlalte linii aeriene membre SkyTeam pe aeroportul Paris CDG.

Culoarele dedicate se vor afla în Terminalul 2 – utilizat de Air France și partenerii SkyTeam – și vor permite pasagerilor aflați în tranzit să câștige 10 minute la transferul dintre cele două zboruri. Spre exemplu, un pasager care aterizează de la Berlin pe Paris CDG și trebuie să se îmbarce într-un zbor spre Rio de Janeiro nu va mai trebui să treacă prin controlul de securitate înaintea îmbarcării. În schimb, pasagerul respectiv va urma un culoar dedicat acestui tranzit rapid, culoar diferit de al celorlalți călători care au venit de la Berlin. Totodată, utilizatorii noilor culoare vor fi scutiți de controlul bagajelor de mână înainte de a se îmbarca în zborul de conexiune.

Leave a Reply