Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, a anunţat astăzi extinderea în Timişoara. Pe scurt, 4 rute noi si o noua aeronava.
Compania va aloca începând cu 1 noiembrie 2014 o a doua aeronavă Airbus A320, adăugând 4 noi servicii: de la 1 noiembrie vor fi operate de două ori pe săptămână zboruri de la Timişoara spre Munchen Memmingen şi Torino, urmate de două zboruri săptămânale spre Bruxelles Charleroi şi Frankfurt Hahn, începând cu 2 şi respectiv 3 noiembrie. Cu aceste 4 noi servicii, Wizz Air oferă în prezent de la Timişoara 14 rute spre 6 ţări.
De asemenea, compania a anunţat creşterea frecvenţelor pe unele dintre cele mai populare rute. La Milano Bergamo se poate ajunge cu 5 zboruri săptămânale iar rutele populare din Timişoara spre Londra Luton şi Roma Ciampino vor fi operate de 4 ori pe săptămână, în timp ce ruta Timişoara – Dortmund este disponibilă începând cu noiembrie 2014, de 3 ori pe săptămână. Biletele pentru cele mai noi rute Wizz Air sunt disponibile la vânzare pe wizzair.com.
John Stephenson, Executive Vice President Wizz Air a declarat: “Anunţul de astăzi reprezintă o veste foarte bună pentru regiune. Dublându-ne flota în Timişoara vom facilita crearea de noi locuri de muncă şi sperăm că vom stimula turismul local. Cu aceste patru noi zboruri, oferim în prezent 14 rute internaţionale. Sperăm că noile rute vor fi bine primite de către clienţii noştri şi vor avea beneficii în turism şi aviaţie, întrucât aducem mai multe tarife accesibile în România.” Pe 10 iunie, la Toulouse, Wizz Air a primit aeronava cu nr. 50 in cadrul unei ceremonii la care Aeronews.ro a participat.
A 17-a baza Wizz Air: Riga.
Noi destinatii Wizz Air: Nuremberg si Basel.
Din 14 iunie, Sibiu – Londra cu Wizz Air.