In dupa-amiaza zilei de 17 iulie un Boeing 777-200ER Malaysia Airlines (9M-MRD) s-a prabusit in Ucraina, la granita cu Rusia. Primele informatii arata ca a fost doborat de o racheta sol-aer.
Sectiunea Aeronews dedicata zborului MH17, actualizata constant.
18 iulie
UPDATE 01:15 / Din 18 iulie, compania Emirates renunta la ruta Dubai-Kiev, cu 14 zile mai devreme decat anuntase initial (2 august).
UPDATE 00:45 / Comunicatul FAA: www.faa.gov/news/press_releases/news_story.cfm?newsId=16654
UPDATE 00:20 / Pasagerii aflati la bord: Australia 27, Belgia 4, Canada 1, Franta 6, Germania 4, Indonezia 11, Malaezia 23, Olanda 154, Marea Britanie 6, SUA 23, necunoscut 39. Total 295. Se pare ca 80 erau copii.
17 iulie
UPDATE 23:55 / Potrivit postului rus de radio Kommersant FM, cutia neagra a Boeing-ului 777 “a ajuns la Moscova pentru investigatii”. Vladimir Putin spune ca vina pentru accident apartine Kiev-ului pentru ca avionul a fost doborat in Ucraina. Primul-Ministru malaezian: “Pilotii nu au trimis nici un SOS”, semn ca totul s-a intamplat extrem de repede (explozie).
UPDATE 23:30 / Kiev Post a tradus conversatiile facute publice de guvernul ucrainean legate de convorbirile telefonice pentru doborarea avionului. Primul apel telefonic ar fi intre un ofiter de informatii rus si un comandant separatist. Ofiterul: “Tocmai am doborat un avion”.
Al doilea apel pare sa fie intre doi separatisti in timp ce unul examineaza resturile avionului doborat, la locul prabusirii. Afla cu stupoare ca este un avion de pasageri, nu unul militar. “Sunt 100% sigur ca era un avion de linie”, spune cel de la fata locului. “La naiba! Resturile au cazut chiar in curtile caselor din apropiere.” www.reddit.com/r/worldnews/comments/2ayjwz/malaysian_plane_crashes_over_the_ukraine/cj08brt
UPDATE 23:20 / Potrivit Wall Street Journal, oficialii americani confirma faptul ca asupra Boeing-ului 777-200ER Malaysia Airlines s-a tras cu o racheta sol-aer. Mai jos, un infografic WSJ cu avionul doborat.
UPDATE 23:00 / Un oficial al Departamentului Aparararii din SUA a declarat: “Daca separatistii l-au doborat, nu puteau sa o faca fara ajutorul Rusiei.” Un purtator de cuvant al Fortelor Armate din Ucraina a afirmat ca nu pot ajunge la locul prabusirii, aflat sub controlul separatistilor, care au intrat si in posesia cutiei negre.
UPDATE 22:40 / Prima declaratie oficiala EUROCONTROL: “Potrivit informatiilor noastre, avionul zbura la FL330 (aproximativ 10.000 metri) cand a disparut de pe radar. Aceasta ruta a fost inchisa de autoritatile aeriene pana la FL320, insa era deschisa la nivelul la care avionul zbura in acel moment. Dupa prabusire, autoritatile ucrainene ne-au informat despre inchiderea rutelor de la sol fara limita in estul Ucrainei. Toate planurile de zbor care au fost depuse pentru aceste rute sunt respinse de EUROCONTROL. Aceste rute vor ramane inchise pe termen nedefinit.
UPDATE 22:15 / Oficiali din Ucraina: “Avem inregistrari cu convorbiri telefonice intre teroristi care discuta doborarea avionului.” Separatistii sunt dispusi sa inceteze focul pentru 3 zile pentru a permite recuperarea resturilor avionului.
UPDATE 21:55 / Ucraina i-ar fi informat pe piloti sa nu zboare intre 26.000 si 32.000 feet deasupra zonei unde s-a prabusit aeronava. Pe CNN, presedintele Ucrainei a declarat ca avionul a fost doborat ca urmare a unui act terorist. Mai jos, comunicatul oficial Boeing:
“Our thoughts and prayers are with those on board the Malaysia Airlines airplane lost over Ukrainian airspace, as well as their families and loved ones. Boeing stands ready to provide whatever assistance is requested by authorities.”
Aeronava opera zborul MH17 Amsterdam – Kuala Lumpur, avea la bord 280 de pasageri si 15 membri ai echipajului. Din prima declaratie publicata pe site-ul Malaysia Airlines aflam ca avionul a decolat din AMS la ora locala 12:15 si trebuia sa ajunga in Kuala Lumpur vineri, 18 iulie, la ora locala 6:10 AM. Contactul cu aeronava a fost pierdut la 14:15 GMT (16:15 ora Romaniei) la 30 km de waypoint-ul Tamak, la circa 50 km de granita Ucraina-Rusia. Avionul s-a prabusit langa orasul Torez, regiunea Donetsk din estul Ucrainei, trupurile celor de la bord fiind imprastiate pe 15 km.
Presimtind parca faptul ca ceva rau avea sa se intample, un pasager a postat pe Twitter o imagine cu avionul si comment-ul: “Daca dispare si asta, asa arata.” Lufthansa, Virgin, Thai Airways, Air France, Turkish Airlines si Transaero au anuntat ca avioanele lor vor evita estul Ucrainei, unde s-a prabusit avionul. Cu siguranta si alte companii vor face la fel. Coincidenta sau nu, Boeing-ul respectiv a efectuat primul zbor pe 17 iulie 1997 si s-a prabusit astazi, 17 iulie 2014. Adica la 17 ani distanta. Iar zborul avea nr. 17. Avionul a fost livrat Malaysia Airlines pe 30 iulie 1997.
Primele informatii sugereaza ca avionul ar fi fost doborat in timp ce zbura la 10.000 de metri de o racheta sol-aer trasa de separatistii pro-rusi. Acestia credeau ca este un An-26 ucrainean, iar racheta ar fi pornit de pe un lansator BUK. Tweet-ul prin care acestia anuntau capturarea unui Buk a fost sters. Presedintele Ucrainei a declarat ca armata sa nu a atacat nici o tinta aflata in aer in decursul acestei zile (17 iulie). Mai jos, momentul impactului cu solul.
Este al doilea accident negru pentru Malaysia Airlines din acest an. Pe 8 martie, un alt 777-200ER (9M-MRO) MAS a disparut in timp ce efectua zborul MH370 intre Kuala Lumpur si Beijing. Nici acum nu a fost gasit.
http://www.youtube.com/watch?v=1CYZWNtxY_M
http://www.youtube.com/watch?v=QfsV7ZcF2oI
http://www.youtube.com/watch?v=jZCsRmLcBtY