Industry

Trafic aerian în creștere pe aeroporturile Capitalei in primele 8 luni

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat, în primele opt luni ale anului 2016, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu, un trafic aerian de 7.141.740 pasageri și 79.660 mișcări de aeronave (aterizări și decolări).

Din total, pe OTP s-au înregistrat 7.138.426 de pasageri şi 71.236 mişcări de aeronave. Numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile Bucureştiului în perioada ianuarie – august 2016 a înregistrat o creştere de 16,5%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creându-se astfel premisele atingerii pragului de 10 milioane de pasageri în întreg anul 2016. Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti operează în prezent 37 de companii aeriene ce ofera zboruri spre 92 de destinaţii.

Evoluţia numărului de pasageri pe cele două aeroporturi ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti devansează semnificativ tendinţa generală înregistrată la nivel european. Pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat, de asemenea, şi o creştere a numărului de mişcări de aeronave, depăşind şi la acest capitol trendul european. Astfel, în primele opt luni ale anului 2016, numărul mişcărilor de aeronave pe aeroporturile din Bucureşti a crescut cu 10,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Leave a Reply