
Din delegaţia oficială TAROM au făcut parte: Silvia Columb, Director general adjunct – CCO, Georgeta Dinu, Director Comunicare, Adina Zlota Route Manager şi Roxana Tudor, General Manager UK şi Irlanda. “Am fost implicată în deschiderea iniţială a destinaţiei Dublin, în anul 1999, şi sunt fericită că am redeschis această cursă. De cand am reintrodus aceast zbor, la începutul lunii mai 2013, am constat că cifrele arată foarte bine ceea mă face să ma gândesc ca vom avea în viitor frecvenţe zilnice între cele două oraşe”, a declarat Silvia Columb, Director general adjunct – CCO TAROM.
“Aeroportul din Dublin va lucra în strânsă colaborare cu TAROM pentru a stimula traficul pe noua rută. Anul trecut mai mult de 70.000 de pasageri au călătorit între aeroportul din Dublin și România, din care 55.000 de pasageri au zburat între cele două capitale. Cu noua cursa TAROM sperăm ca acest număr să crească pe termen mediu” a spus DAA Director Strategie Vincent Harrison. TAROM operează zboruri directe de 3 ori pe săptămână – miercuri, vineri, duminică – cu aeronave Boeing 737 după următorul program:
21:30 Bucureşti – 23:30 Dublin
00:20 Dublin – 06:05 Bucureşti