Features

TAROM, 60 de ani pe 18 septembrie

By 11-09-2014 September 16th, 2014 One Comment

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954. Din iunie 2010 este membru SkyTeam, din 1993 membru al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA), iar din 2000 face parte din Asociaţia Companiilor Aeriene Europene (AEA).

Cu un trecut ce se întinde pe mai mult de o jumătate de secol, istoria Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române începe odată cu dezvoltarea industriei aeronautice, un domeniu în care România – prin Aurel Vlaicu, Traian Vuia şi Henri Coandă – s-a remarcat, alături de Statele Unite ale Americii.

În anul 1920, în România a luat fiinţă una dintre primele linii comerciale din lume, CFRNA – Compania Franco-Română pentru Navigaţie Aeriană, care a fost, de altfel, şi prima companie aeriană – din istoria aviaţiei – cu operare trans-continentală.

În 1926 compania s-a reorganizat şi şi-a schimbat denumirea în CIDNA – Compania Internaţională pentru Navigaţie Aeriană, pentru ca în 1930 să-şi schimbe din nou numele, devenind Societatea Naţională LARES – Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat.

Anul 1945 aduce o nouă reorganizare iar LARES este înlocuită de Compania Aeriană TARS – Transporturile Aeriene Româno – Sovietice, care se afla în subordinea guvernului român şi a celui sovietic, dar al cărei personal a fost selecţionat tot din rândul celor care lucraseră pentru LARES.

După încă o reorganizare, LARES îşi schimbă numele şi devine, în data de 18 septembrie 1954 – TAROM, Transporturile Aeriene Române. Compania avea, atunci, o flotă compusă din aeronavele de producţie sovietică Lisunov Li 2 şi Ilyushin II – 14.

1966 – TAROM efectua primul zbor peste Atlantic.

1969 – TAROM îşi adaugă o premieră mondială în palmares: avionul românesc IL 18 cu însemnele TAROM a parcurs distanţa de peste 50 de mii de kilometri în jurul lumii, în mai puţin de 80 de ore de zbor. Aeronava avea la bord 65 de pasageri.

Începând cu anul 1973 se achiziţionează aeronave “lung-curier” şi se deschid noi linii trans-continentale la New York si Beijing. Capacitatea de transport a TAROM-ului era atunci de zece ori mai mare faţă de anul înfiinţării companiei.

25 iunie 2010 – Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM este membră a Alianţei SkyTeam, eveniment istoric ce marchează intrarea companiei naţionale într-o nouă epocă a existenţei sale.

În prezent, TAROM operează zboruri pe 43 de rute din Europa şi Orientul Mijlociu.

Leave a Reply