Industry

T2 Heathrow va fi inaugurat într-un an

alt

Pe 4 iunie 2014 noul Terminal 2 de pe aeroportul londonez Heathrow va fi inaugurat oficial. Terminalul 2 va găzdui cele 23 de linii aeriene membre Star Alliance care zboară la Heathrow.

Primul zbor care va ateriza la noul T2 va fi unul al companiei United Airlines. Zborul va decola din Chicago și va ajunge pe Heathrow la ora locală 05:55. În primele 3 săptămâni din iunie 2014 doar 10% dintre zborurile aeroportului vor opera de la noul T2, ajungerea la operațiuni complete urmând să se facă gradual în următoarele 6 luni. Terminalul 2 va găzdui 25.000 de angajați, 23 de companii aeriene membre Star Alliance, respectiv Aer Lingus, Virgin Atlantic Little Red și Germanwings. Noua construcție va include Terminalul 2, un satelit de 522 de metri (T2B), o parcare pentru 1340 de vehicule, un centru de alimentare cu energie electrica și o stație de răcire.

Construcția noului terminal va fi finalizată în noiembrie 2013, costul proiectului fiind de 2,5 miliarde de lire sterline. Înainte de inaugurarea oficială din 4 iunie 2014 vor avea loc probe pe durata a 6 luni, probe care vor implica 14.000 de persoane în 182 sesiuni de teste. Noul Terminal 2 a fost gândit pentru a face față unui număr de 20 de milioane de pasageri anual și înlocuiește vechiul T2, demolat în 2009 după 54 de ani de funcționare. Inaugurat de Regină în 1955, precedentul T2 a fost primul terminal al aeroportului Heathrow. Denumit inițial Clădirea Europa și proiectat pentru a primi 1,2 milioane de pasageri anual, vechiul T2 a ajuns la 8 milioane de pasageri/an în 2009.

alt

Leave a Reply