Industry

Emirates va zbura cu A380 la Zurich

alt

Din 1 ianuarie 2014 Emirates va introduce zilnic Airbus A380 pe ruta Dubai-Zurich și retur. În prezent ruta este operată de două ori pe zi cu Boeing-uri 777-300ER.

EK087 va decola din Dubai la 08:25 și va ateriza pe aeroportul din Zurich la ora locală 12:20. Zborul retur EK088 pleacă de aici la 14:35 și ajunge în Dubai la ora locală 23:40. Introducerea Airbus-ului A380 va oferi peste 1100 locuri suplimentare săptămânal în fiecare direcție. Emirates va continua să zboare la / dinspre Zurich de două ori pe zi, ceea ce echivalează cu peste 870 de locuri disponibile zilnic.

A380-urile Emirates oferă 14 apartamente private la First Class, 76 la Business și 427 în Economy. Fiecare super jumbo Emirates oferă un lounge la bord, destinat pasagerilor First și Business Class, în timp ce pasagerii First au la dispoziție și două cabine de duș, Shower Spa. Emirates este cel mai mare operator de A380 din lume, cu 34 de exemplare în flotă și alte 56 comandate. De la introducerea lor în serviciul comercial, în urmă cu 5 ani, A380-urile Emirates au transportat peste 17 milioane de pasageri.

http://www.youtube.com/watch?v=m3w9dnRblwM

Leave a Reply