Industry

Rezultate financiare 2010 și ofertă TAROM

alt

În iulie și august TAROM propune tarife speciale pentru grupurile de 5-20 persoane pentru călătorii dus-întors către 6 destinații deservite de TAROM.

Promoția este valabilă pentru cursele cu plecare din București – operate de TAROM cu aeronave proprii – spre Bruxelles, Roma, Munchen, Viena, Budapesta și Belgrad. Prețul unui bilet, cu toate taxele incluse, este de 155 de euro. Oferta presupune petrecerea a cel puțin două zile la destinație și perioada sejurului la destinație nu trebuie să depășească două săptămâni. Data ultimului retur este 31 august, grupurile fiind confirmate pe cursă în funcție de disponibilitatea locurilor.

Totodată, TAROM a anunțat și rezultatele financiare pentru 2010. Veniturile totale au crescut cu 15% față de 2009, în timp ce cifra de afaceri netă a fost mai mare cu 13% față de anul precedent. Pentru prima dată în istoria TAROM, cota de piață a urmat un trend ascendent, atingând 22,4% în 2010 (în 2009 a fost de 19,7%). Și numărul de pasageri a crescut în 2010 față de 2009, cu 23,6%. De asemenea, gradul de încărcare a curselor a fost de 62% în 2010, cu 6 puncte procentuale mai mult decât în 2009.

Leave a Reply