Pentru prima data dupa 23 de ani de activitate, RA Aeroportul Iasi, intreprinderea publica ce administreaza Aeroportul International Iasi, infiintata in anul 1992, a inregistrat profit contabil.
Astfel, la data de 30.09.2015, profitul contabil evidentiat este de 188.280lei. Este al doilea mare succes financiar notabil inregistrat de Aeroportul Iasi, dupa ce in anul 2014, regia a inregistrat, pentru prima data, profit operational. Suma totala a veniturilor inregistrate la data de 30.09.2015 se ridica la 11.203.435,01 lei, din aceasta valoare, 1.218.636,91lei reprezentand venituri exclusiv din activitati non-aeronautice.
“Daca statul este cunoscut, in general, ca un slab administrator al patrimoniului sau, obisnuindu-ne mai degraba sa il consideram un consumator de resurse financiare decat un producator al acestora, iata ca Aeroportul Iasi demonstreaza ca performanta se poate face si in ceea ce priveste latura financiara a afacerii aeroportuare. Am gandit tot timpul ca abordarea activitatilor din cadrul Aeroportului Iasi sa se faca pe principiile corporatiste consacrate, in care orizonturile de analiza si planificare sunt reprezentate in ani si zeci de ani, pentru ca fundamental important este ca dezvoltarea Aeroportului Iasi sa fie cu adevarat durabila, si nu asemenea unui foc de paie. Se stie prea bine ca un aeroport este un lucru extrem de scump pentru autoritatea sa tutelara, intrucat trebuie sa se alinieze tuturor exigentelor specifice aeroportuare mondiale, iar sa inregistrezi profit contabil, dupa un stagiu de corecta administrare de doar trei ani, reprezinta dovada clara ca tot ce s-a construit aici nu a fost o risipa, ci un mecanism ce aduce plus valoare. Mai mult, valoarea este adusa comunitatii prin conectivitatea realizata de noile rute, si statului prin profitul contabil. Astfel, intreaga investitie finantata din fonduri europene, ce a fost finalizata la timp, formata din pista, platforme aeronave si terminal nou, raspunde intru totul principiului consacrat de eficienta a cheltuirii fondurilor publice. Altfel spus, s-au cheltuit sume, pentru ca acestea sa produca in final profit”, a declarat Marius Bodea, presedintele C.A. al Aeroportului International Iasi.
Pe Aeroportul International Iasi opereaza 4 companii aeriene spre 14 destinatii externe directe, in regim de curse regulate, iar catre Bucuresti se opereaza 6 zboruri zilnice de catre doua companii aeriene diferite. Vorbim, asadar, de o evolutie spectaculoasa a numarului de curse directe din Iasi, tinand cont ca in 2012 exista o singura ruta aeriana directa externa, spre Viena. In sistemul de rezervari au fost puse deja in vanzare bilete pentru zboruri ce vor deveni operationale din martie 2016*.
VIDEO / Primul zbor Blue Air Iasi – Paris Beauvais.
BRAND NEW / Noul Terminal 3, aeroportul Iasi.
VIDEO / Zbor special Blue Air la Iasi, 17 octombrie.
Lista destinatiilor externe directe:
TAROM
MUNCHEN
ROMA
TEL AVIV
LONDRA
BOLOGNA
TORINO
ISTANBUL (din 9 decembrie 2015)
Wizz Air
VENETIA / Treviso
MILANO / Bergamo
LONDRA / Luton
Austrian Airlines
VIENA
Blue Air
PARIS / Beauvais
LONDRA
ROMA
*BARCELONA, BRUXELLES, KOLN