Industry

Martie record pentru Dubai International

By 29-04-2013 September 8th, 2014 No Comments
alt

Potrivit cifrelor publicate de Dubai Airports, aeroportul din Dubai (DXB) a înregistrat în luna martie un număr record de 5,8 milioane de pasageri, cu 20,6% mai mult față de martie 2012.

Este a patra lună consecutivă în care aeroportul Dubai International este tranzitat de peste 5 milioane de pasageri și în care înregistrează o creștere de două cifre. Traficul în primele 3 luni ale acestui an a fost de 16,4 milioane de pasageri, cu 15,6% mai mult decât în primul trimestru din 2012. Creșterea cea mai importantă a fost înregistrată în rândul pasagerilor care au călătorit pe rutele din Europa de Vest, în principal grație zborurilor Emirates și flydubai. Pe următoarele locuri s-au situat: zona Golfului, subcontinentul indian și rutele sud-americane.

Procentual, Europa de Est a fost piața cu cea mai rapidă expansiune (+67,9%), creșterea fiind susținută de noile zborurile Emirates spre Polonia și zborurile flydubai către Macedonia. Pe locul următor s-a situat regiunea Asia Pacific (+26,5). În martie, Dubai International a înregistrat 31.713 mișcări de aeronave, cu 8,3% mai mult decât în martie 2012. Mișcările de aeronave în primele 3 luni din 2013 au ajuns la 91.130, cu 5,9% peste cele înregistrate în primul trimestru din 2012.

Vă reamintim că Dubai International a fost desemnat cel mai bun hub A380 din lume și ocupă poziția secundă în topul celor mai aglomerate aeroporturi ale planetei, după Londra Heathrow. CEO-ul IAG (British Airways + Iberia) afirma ca Dubai International va detrona Londra Heathrow pana in anul 2015.

Leave a Reply