Industry

Mai multe zboruri Delta la Paris

alt

Din vara lui 2013 Delta Air Lines își va intensifica prezența pe aeroportul Paris Charles de Gaulle cu zboruri permanente și sezonale din 11 destinații americane.

Astfel, Delta va oferi zboruri între Paris și hub-urile sale din New York JFK, Atlanta, Salt Lake City, Minneapolis-St. Paul, Detroit și Cincinnati, respectiv către destinații business importante precum Newark, Boston, Seattle, Philadelphia și Pittsburgh. Toate zborurile vor fi operate în codeshare cu Air France, partenerul din alianța SkyTeam. Noutățile legate de zborurile Delta din vara 2013 includ:

Un nou zbor non-stop între aeroportul Liberty (Newark) și Paris CDG, care se alătura zborurilor Air France spre JFK și zborurilor Delta către Amsterdam.

Un nou zbor sezonier (pe perioada verii) de pe aeroportul Logan din Boston către CDG.

Un zbor adițional din Atlanta, care va ridica la 4 numărul curselor zilnice între Atlanta și Paris operate de Air France și Delta.

Cursele de pe aeroportul Metro din Detroit, operate sezonier cu Boeing 767-300, vor deveni zboruri permanente, pe toată durata anului, operate cu Airbus A330-300.

Un nou zbor sezonier Delta între JFK și Amsterdam, ceea ce va duce la 4 zboruri zilnice operate de KLM și Delta între JFK și Schiphol.

Leave a Reply