Industry

Koln, Geneva si Malmo din Cluj cu Wizz Air

By 03-07-2014 September 8th, 2014 No Comments
alt

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est anunţă extinderea operaţiunilor la baza din Cluj-Napoca. Compania va aloca a patra aeronavă şi va deschide 3 noi rute.

Astfel, din 20 decembrie vor fi operate doua zboruri săptămânale din Cluj-Napoca spre Koln, urmate din 21 decembrie de servicii – tot de două ori pe săptămână – spre Geneva şi Malmo. Cu aceste 3 noi rute şi cele anunţate recent din Cluj-Napoca spre Nuremberg, Wizz Air oferă un total de 20 de noi rute spre 10 ţări. Biletele spre cele mai noi rute disponibile din Cluj-Napoca pot fi deja rezervate pe wizzair.com.


De asemenea, compania a crescut frecvenţele pe cele mai populare rute în sezonul de iarnă. La Milano Bergamo şi la Paris Beauvais se poate ajunge cu 5 zboruri săptămânale, în timp ce zborurile populare din Cluj-Napoca spre Dortmund şi Bologna vor fi operate de 4 ori pe săptămână, iar serviciile spre Roma Ciampino vor creşte la 3 zboruri săptămânale din decembrie.

John Stephenson, Executive Vice President Wizz Air, a declarat: “Suntem foarte fericiţi să anunţăm astăzi alocarea celei de-a patra aeronave Airbus A320 bazei din Cluj-Napoca. Suntem angajaţi în crearea de noi locuri de muncă şi în stimularea turismului din regiunea Cluj-Napoca. Cu aceste trei noi servicii oferim acum un total de 20 de rute internaţionale. Sperăm că noile rute vor fi bine primite de către clienţii noştri şi vor avea beneficii în turism şi aviaţie, întrucât aducem mai multe tarife accesibile în România.”

Wizz, 4 rute noi din Timisoara.
Doua destinatii noi: Nuremberg si Basel.
Al 50-lea Airbus A320 Wizz Air.
Interviu cu Ambasadoarele WIZZ din Romania.

alt

alt

Leave a Reply