Industry

Felix, un alt salt remarcabil

alt

Austriacul Felix Baumgartner a efectuat pe 25 iulie un nou salt impresionant înainte de săritura care-l va propulsa în Cartea Recordurilor.

În cadrul proiectului Red Bull Stratos, Baumgartner vrea să devină prima persoană din istorie care sparge bariera sunetului în cădere liberă. Pentru aceasta, pe 25 iulie a efectuat un nou salt-test dintr-un balon aflat la limita atmosferei, mai precis de la 29.455 de metri. În timpul căderii care a durat 3 minute și 48 de secunde Felix a atins o viteză de 862 km/h și a aterizat într-un deșert din statul american New Mexico. Prin saltul respectiv, Baumgartner îl depășește pe rusul Yevgeny Andreyev, care a sărit de la 25.458 de metri. Saltul final, care-l va propulsa pe Felix în Cartea Recordurilor dacă este efectuat cu succes, va fi efectuat de la 36.576 de metri! Baumgartner va depăși astfel recordul americanului Joe Kittinger, actualul mentor al austriacului, care a sărit de la 31.333 metri înălțime în urmă cu 52 de ani.

Leave a Reply