Features

FEATURE: Eticheta de bagaj

alt

Le primim la check-in și ne folosim de ele pentru e ne identifica bagajele în aeroport, după aterizare. Si apoi le aruncăm. Puțini cunosc însă istoria etichetei de bagaj.

Primul “cupon bilet separabil”, strămoșul actualelor etichete de bagaj, a fost patentat de John Michael Lyons din New Brunswick (SUA) pe 5 iunie 1882. Cuponul respectiv indica aeroportul care l-a emis, destinația și un număr consecutiv pentru identificarea bagajului. Jumătatea inferioară era dată pasagerului, în timp ce jumătatea superioară, cu un orificiu în ea, era inserată într-un cadru de alamă și apoi atașată de bagaj cu ajutorul unui șnur.

alt

Ulterior, etichetele de bagaj au evoluat, fiind realizate din hârtie ranforsată, pentru un plus de rezistență. Un alt avantaj, extrem de important: aceste etichete se desprindeau mai greu de bagaje comparativ cu primele modele. Fiecare etichetă de bagaj avea următoarele informații: numele companiei aeriene, numărul zborului, un cod de 6 cifre (la un moment dat codul era format din 5 cifre și mai apoi din 10), respectiv numele aeroportului de la destinație. Cu timpul însă aceste etichete au devenit inutile pentru că erau foarte ușor de copiat și de înlocuit.

alt

Și etichetele de astăzi conțin numele aeroportului de la destinație, codul IATA pentru acest aeroport, respectiv codul companiei aeriene și numărul zborului. Evident, nu lipsesc numele și prenumele pasagerului. În plus, etichetele moderne au imprimat și un cod de bare. Acest cod de bare permite sortarea automată a bagajelor, reducând astfel numărul exemplarelor pierdute, alocate zborului greșit sau întârziate. Pentru zborurile din interiorul Uniunii Europene, etichetele de bagaj sunt printate cu margini verzi.

Leave a Reply