Industry

Dreamliner a revenit în aer, pentru teste

alt

Pe 25 martie Boeing a efectuat primul zbor-test cu 787 Dreamliner cu scopul de a verifica soluțiile propuse pentru remedierea bateriei Li-Ion de la bord, cauza mai multor incidente.

Pentru acest zbor-test Boeing a folosit un 787 Dreamliner construit pentru LOT Polish Airlines. Dreamliner-ul a decolat de pe aeroportul Paine Field la ora locală 11 AM și s-a aflat în aer timp de două ore, după care a revenit la sol fără incidente. Potrivit Boeing, zborul-test va fi completat de teste și demonstrații ce vor avea loc la sol în următoarele zile.

Pe 14 martie Boeing a prezentat soluția sa pentru remedierea problemelor apărute la bateria Li-Ion aflată la bord. Probleme care au dus la consemnarea la sol, pe 6 ianuarie, a tuturor celor 50 de Dreamlinere aflate în serviciul comercial în întreaga lume.

Soluția propusă de Boeing implică izolarea și distanțarea părților componente ale bateriei, respectiv reducerea nivelului de încărcare. Astfel, bateria nu se poate supraîncălzi. În plus, Boeing a propus ca bateria Li-Ion să fie încapsulată într-o carcasă din oțel inoxidabil pentru a împiedica pătrunderea oxigenului și întreținerea unui posibil incendiu.

Iata care a fost traseul urmat de Dreamliner-ul ce a efectuat zborul-test din 25.03, potrivit Flightaware:

alt

alt

Leave a Reply