Industry

Austrian a început retragerea Fokker-elor

alt

La începutul acestei luni Austrian Airlines a început retragerea aeronavelor Fokker 70 și 100 din serviciul comercial, în cadrul procesului de întinerire a flotei.

Potrivit unor surse apropiate companiei, pe 1 august a fost retras primul Fokker F70, înmatriculat OE-LFK (MSN 11555). Astfel, Austrian Arrows mai deține acum o flotă de 14 Fokker 100 și nouă Fokker 70. Alte două Fokkere ar urma să iasă din serviciul comercial în sezonul de iarnă 2013/2014, urmând să fie înlocuite cu un Airbus A320. Board-ul Austrian Airlines și-a exprimat, în repetate rânduri, dorința de a înlocui întreaga flotă de aeronave Fokker până în 2016 sau 2018, cel târziu. Până în prezent Austrian nu a ajuns la un acord pentru a înlocui Fokkerele retrase cu avioane Bombardier, Airbus sau Embraer, în prezent fiind analizate toate cele 3 opțiuni. O decizie în acest sens este așteptată anul viitor.

Leave a Reply