Pe 2 iulie, Austrian Airlines a inceput zborurile spre Newark, a patra destinatie din SUA dupa New York JFK, Washington si Chicago. Ruta este operata de 5 ori saptamanal cu 767-300ER.
Avioanele ofera 36 de locuri la Business Class si 178 in Economy. Decolarea din Viena are loc in fiecare zi – mai putin marti si joi – la 10:25, cu aterizare pe aeroportul Liberty la ora locala 13:35. Zborul retur pleaca de aici la 17:55, cu sosire in Viena ziua urmatoare la ora locala 08:35. Austrian, care zboara deja zilnic spre New York JFK cu 777-200ER (48 Business + 260 Economy), nu are concurenta directa pe zborurile spre Newark.
Pe langa cele doua aeroporturi new-yorkeze, Austrian mai zboara zilnic spre Washington cu 777-200ER, oferind si zboruri zilnice spre Chicago si Toronto operate cu 767-300ER. Newark este una dintre bazele United, partenerul Austrian din Star Alliance, astfel ca pasagerii au zboruri de conexiune spre Atlanta, Boston, Buffalo, Cleveland, Houston, Indianapolis, New Orleans, Pittsburgh, Raleigh si St. Louis.
Oficialii Austrian Airlines estimeaza ca in 2014 vor transporta spre SUA cu 100.000 de pasageri mai mult decat in 2013, jumatate urmand sa zboare spre Newark. Flota actuala Austrian Airlines include 11 avioane lung-curier (5x 777-200ER si 6x 767-300ER), numarul total al aeronavelor fiind 75. Cu acestea, Austrian deserveste aproape 130 de destinatii din intreaga lume. In 2013, compania austriaca a inregistrat primul an pe profit din ultimii 5 in urma unor masuri dure de restructurare.
Cel mai nou “triple seven” din flota Austrian
VIDEO: Boeing 777 tras de un austriac