Noua metodă de spălare exterioară a avioanelor va economisi anual 8 milioane de litri de apă și va reduce cu 57 de tone/an emisiile de CO2.
Denumit Ecoshine, sistemul, dezvoltat împreună cu compania franceză UUDS, va reduce de 100 de ori consumul de apă necesar. Metoda va fi utilizată inițial pentru spălarea flotei mediu-curier, urmând să fie aplicată întregii flote Air France, inclusiv aeronavelor de pe cursele lung-curier. Noua soluție reduce cantitatea de apă necesară prin utilizarea unor fâşii textile umezite în prealabil, spre deosebire de spălarea clasică sub jet.
Spre exemplu, pentru curățarea exterioară a unui Boeing 777 se utilizează doar 100 de litri de apă grație Ecoshine, comparativ cu 10 tone necesare anterior. Totodată, timpul alocat spălării se reduce cu 2/3. Soluţia de curăţare utilizată în noua procedură este 96% biodegradabilă, non-toxică și neinflamabilă. În plus, soluția permite personalului să lucreze fără un echipament special de protecţie, fiind în conformitate cu toate directivele europene privind protecţia mediului înconjurător.