CEO-ul Transaero (Rusia) a confirmat ca A380-urile companiei vor oferi 652 de locuri in 3 clase de calatorie. Primele superjumbo-uri vor fi livrate incepand cu anul 2015.
Este cea mai aglomerata configuratie anuntata pana acum pentru A380, cea mai lejera fiind la Korean Air, doar 407 locuri. Pe puntea principala, A380-urile Transaero vor oferi 12 apartamente la First Class (1-2-1), in timp ce clasa Business, cu 24 de locuri dispuse 1-2-1, se va regasi pe puntea superioara. Cele doua clase premium vor beneficia si de un bar unde pasagerii pot socializa. Clasa Economy va aduce 616 scaune pe ambele punti, 3-4-3 pe cea principala si 2-4-2 pe cea superioara. Toate clasele vor oferi acces la Internet de mare viteza (12 Mb/sec) si sistemul de divertisment eX3 Panasonic.
In ceea ce priveste rutele pe care A380-urile Transaero vor fi introduse, CEO-ul a spus ca ele vor lega Moscova de Thailanda, Republica Dominicana si Barcelona, rute cautate de pasagerii companiei. Echipate cu motoare Engine Alliance GP7200, superjumbo-urile ar putea opera zboruri si intre Moscova si Vladivostok, aeroport aflat la 6400 km distanta de capitala Rusiei. Click aici pentru cele mai lungi zboruri cu A380.