Boeing a precizat că 787 Dreamliner a intrat în faza finală de teste (F&R, respectiv ETOPS), ultima dinaintea procesului de certificare a aeronavei.
Testele F&R (Function & Reliability) simulează diferite condiții normale și anormale de operare pentru aeronavă într-un mediu extrem de apropiat de cel real. ETOPS (Extended Twin Engine Operations) se referă la operațiunile extinse pe care aeronava trebuie să le poată întreprinde. În timpul testelor ETOPS, compania atestă că aeronava este capabilă să efectueze devieri de la ruta inițială (din diferite motive), inclusiv devieri lungi pe durata cărora funcționează doar un motor. ANA (All Nippon Airways) este compania care va introduce Boeing-ul 787 Dreamliner în serviciu. Primirea primei aeronave, vopsită într-un livery special, este programată pentru august sau septembrie 2011.