Astazi, 30 octombrie, TUI va scrie istorie devenind prima companie care opereaza un zbor comercial cu 787 Dreamliner la St. Maarten.
Este vorba despre un zbor special, cu agenti de turism si parteneri de afaceri TUI la bord, cursele comerciale urmand sa inceapa peste doua zile, pe 1 noiembrie. Zborul va fi operat cu exemplarul PH-TFL, primul 787 Dreamliner ex-Arke revopsit in livery TUI. Decolarea din AMS are loc la 12:30 (ora locala), cu aterizare la SXM la 16:45 ora locala (22:45 ora Romaniei). Aeronava revine la Amsterdam maine. Aterizarea primului 787 la SXM poate fi urmarita aici: www.periscope.tv/tuinederland.
Aeronews v-a spus in martie despre inceperea zborurilor cu 787 Dreamliner la St. Maarten. Ruta AMS – SXM va fi operata permanent de TUI cu Dreamliner in fiecare miercuri si duminica. Este de asteptat ca noile zboruri – KLM zboara deja din Amsterdam de 3 ori / saptamana (marti, vineri, duminica) – sa aduca 15.000 de turisti in plus / an la St. Maarten. Urmariti astazi pagina Aeronews de Facebook pentru fotografii facute de prietenii nostri spotteri din SXM. Foto main: AndrĂ© Schmidt.
TOPPIX 2015: concurs de fotografie in St. Maarten, 6-12 noiembrie.