Pentru prima data in istoria companiei aeriene si a formatiei de acrobatie din Elvetia, un A320 Swiss si Patrouille Suisse au zburat in formatie in weekend-ul 16-18 ianuarie.
Pe 16 si 17 ianuarie, cei prezenti la etapa de schi din Lauberhorn, Wengen s-au bucurat de doua demonstratii pe care nu le vor uita prea curand. In cele doua zile, un Airbus A320 Swiss (inmatriculat HB-JLT) a zburat alaturi de 6 avioane F-5E Tiger Patrouille Suisse. Pe o vreme insorita, colegii de formatie s-au vazut perfect avand varfurile inzapezite Eiger, Mönch si Jungfrau in fundal.
Parteneriatul dintre Swiss si International Lauberhorn Races a inceput in 2012. Pe langa zborul in formatie, activitatile Swiss la evenimentul din acest an – considerat cel mai important eveniment sportiv de iarna din Elvetia – au fost completate de prezenta unor insotitoare de bord care au participat la ceremonii si un lounge VIP pentru 500 de persoane in zona Finish-ului. Foto: Michael Strassel, Mario de Plan / Airplane Pictures.