Înmatriculat D-ALFA, primul Boeing 777F (Freighter) al diviziei Lufthansa Cargo a fost vopsit la Portland (PDX). Aeronava va fi livrată LH Cargo în decursul acestei luni.
Zborul inaugural va avea loc pe 10 noiembrie 2013, cu o săptămână mai devreme decât se anunțase inițial. Conform datelor din GDS valabile pe 9 octombrie, Lufthansa Cargo va zbura cu 777 Freighter din Frankfurt spre Atlanta, New York JFK, Chicago, Toronto, Houston, Manchester și Mumbai. Lufthansa Cargo a comandat 5 Boeing-uri 777F, prețul de listă al comenzii fiind de 1,35 miliarde de dolari. Al doilea și al treilea 777F se vor alătura flotei în 2014, iar ultimele două exemplare vor sosi în 2015. Pentru a marca sosirea primului 777F, Lufthansa Cargo a organizat chiar un concurs în vederea denumirii avionului, despre care v-am spus aici.