Boeing a prezentat o nouă variantă a popularului său Business Jet (BBJ) cu ocazia expoziției aviatice ABACE din Shanghai.
Aeronava, un 737-700 cu aripi din seria -800 și alte modificări pentur autonomie sporită (Longer Range) a fost livrat în această lună unui om de afaceri din Statele Unite. Acesta, al cărui nume a rămas anonim, este la al doilea exemplar BBJ. Versiunea prezentată la Shanghai poate transporta până la 19 pasageri și are un interior luxos realizat de firma Jet Tech din Washington.
Acesta este primul BBJ ce intră în serviciu echipat cu sistemul digital Ovation Select produs de Honeywell, care le permite pasagerilor să fie la fel de productivi în aer precum la birou. Fie că sunt conectați la internet folosind smartphone-urile personale, laptopturile și iPad-urile sau efectuează un apel video în conferință, sistemul funcționează impecabil. Sunetul este asigurat de sistemul surround de ultimă generație, în timp ce imaginile sunt redate la 1080p pe monitoarele Full-HD de 42 și 46 de inci instalate la bord.
Nu lipsesc living-room-ul spațios, patul matrimonial și baia privată cu cabină de duș. Canapelele din camera oaspeților se transformă în paturi ce pot primi 8 persoane. Și performanțele dinamice sunt la fel de impresionante precum interiorul. Cu 7 rezervoare auxiliare, acest BBJ are o autonomie de 10.371 km la o viteză de Mach 0.80, adică aproximativ 12 ore de zbor non-stop.
{yoogallery src=[/images/stories/martie2012/26/galerie/]}