Thai Airways a finalizat denumirea și rețeaua de rute a viitoarei linii aeriene “light premium” pe care intenționează să o lanseze.
Noua companie va purta denumirea Thai Smile Air în loc de Thai Wings, așa cum se vehicula până acum. Operațiunile vor demara în iulie 2012 de pe aeroportul Bangkok Suvarnabhumi, cu zboruri naționale către Ubon Ratchathani, Khon Kaen, Chiang Rai și Surat Thani. Până în 2013, Thai Smile Air va deservi și rute regionale spre alte destinații din Asia de sud-est, China și India. Inițial, flota Thai Smile Air va include 4 Airbus-uri A320, urmând că numărul acestora să crească la 11. Aeronavele vor fi configurate în două clase, Business și Economy, iar pe parcursul zborurilor vor fi servite și mese (un model operațional similar cu SilkAir, divizia Singapore Airlines).