Industry

Qatar Airways zboară la Montreal

alt

Din 29 iunie Qatar Airways inaugurează ruta Doha-Montreal (Canada) și devine singura linie aeriană din Orientul Mijlociu ce deservește această destinație.

Zborurile non-stop vor avea loc de 3 ori pe săptămână – miercuri, vineri, duminica – și vor fi operate cu aeronave Boeing 777-200LR (Longer Range). Durata totală a zborului va fi de 13 ore și 20 de minute. Montreal devine astfel a patra destinație Qatar Airways din America de Nord după New York, Washington și Houston, destinații unde compania zboară zilnic. Boeing-urile 777-200LR ce vor fi utilizate pe ruta Doha-Montreal au două clase și vor oferi 259 de locuri în total. Clasa Business are 42 locuri și o configurație 2-2-2, în timp ce clasa Economy dispune de 217 locuri în configurație 3-3-3. La Business, spațiul dintre fotoliile care devin pat este de 198 cm, în timp ce spațiul dintre locurile de la Economy ajunge la 86 cm.

Leave a Reply