TAROM lansează o promoţie valabilă pe toate destinaţiile sale externe, cu plecare din România. Preţurile încep de la 99 euro, cu toate taxele incluse, pentru un bilet dus-întors.
În perioada 3 – 31 octombrie 2014, TAROM pune în vânzare bilete de avion la preţuri începând de la 99 euro, cu toate taxele incluse, pentru un bilet dus-întors. Aceasta promoţie este valabila pentru zborurile directe, operate de TAROM, cu plecare din România către toate destinaţiile externe. Biletele trebuie achizitionate cu minimum 30 de zile inainte de inceperea calatoriei.
Oferta de toamnă este valabilă pentru călătoriile efectuate în perioadele 03 noiembrie 2014 – 28 februarie 2015 (data începerii călătoriei), mai putin intervalul 20 decembrie 2014 – 05 ianuarie 2015. Biletele sunt disponibile la vânzare atât pe site-ul TAROM www.tarom.ro cât şi prin agenţiile proprii şi partenere TAROM, din România.
“Aşa cum v-am obişnuit, TAROM lanseză promoţii cu preţuri dintre cele mai mici. Toamna aceasta punem la dispoziţia pasagerilor noştri bilete începând de la 99 euro cu toate taxele incluse, pentru un bilet dus-întors. Astfel, toţi cei care doresc să îşi continue vacanţa de vară sunt invitaţi la bordul aeronavelor TAROM pentru a da startul călătoriilor către destinaţii de vis în Europa şi Orientul Mijlociu”, a declarat Christian Heinzmann, Director General TAROM. Foto: Ovidiu T. Veres