Industry

Noul satelit 5, T1 Paris CDG, a fost redeschis

alt

Pe 18 iunie, după un proces de renovare de 18 luni, satelitul 5 din Terminalul 1 CDG a fost redeschis. Conform oficialilor aeroportului, “culorile din noul spațiu au înlocuit betonul rece.”

Cele 3 zone de îmbarcare anterioare au fost reunite într-una singură, mai spațioasă și mai confortabilă, de 120 mp. Suprafețele vitrate generoase asigură o ambianță luminoasă, capacitatea noii zone de îmbarcare crescând acum la 340 de locuri. Și zonele de control de securitate au fost modernizate și echipate cu mobilier nou. Relaxarea pasagerilor a fost una dintre priorități, fiind disponibile un spațiu dedicat jocurilor video, o zonă muzicală, o fântână și un spațiu dedicat fumătorilor.

Călătorii business pot accesa gratuit computere disponibile în zonă, peste 250 mp de spații comerciale stând la dispoziția pasagerilor. Oficialii companiei Aeroports de Paris afirmă că noul Satelit 5 este “cel mai internațional din întreg Terminalul 1”. La acest satelit operează Thai Airways cu A380, dar și alte companii: Aer Lingus, Turkish Airlines, Air China, Asiana Airlines, EgyptAir și EVA Air. La sfârșitul acestei luni va fi prezentat oficial și Satelitul 6 al Terminalului 1, de asemenea renovat.

Leave a Reply