Din 1 decembrie KLM va servi în World Business Class (rute intercontinentale) meniuri pregătite de Richard Ekkebus, chef la hotelul Mandarin Oriental din Hong Kong.
Delicatesele pregătite de Ekkebus vor fi servite pasagerilor World Business Class între 1 decembrie 2012 și sfârșitul lui septembrie 2013 pe toate zborurile intercontinentale KLM cu plecare din Amsterdam Schiphol. De asemenea, meniurile vor putea fi încercate și pe zborurile cu plecare din Hong Kong. KLM și-a obișnuit deja pasagerii World Business Class cu meniuri create de maeștri-bucătari celebri din Olanda. Dintre cei cu care KLM s-a asociat până acum îi amintim pe Sergio Herman, Jonnie Boer, Mario Ridder și Peter Goossens. Sub conducerea lui Richard Ekkebus, restaurantul Amber din hotelul The Landmark Mandarin Oriental Hong Kong a primit a doua stea Michelin pentru al 4-lea an consecutiv. Amber se numără printre primele 50 de restaurante din lume.