Japan Airlines (JAL) a comandat 20 de Boeing-uri 787-9 și a anunțat două noi rute pe care va introduce aceste aeronave.
Cele 20 de Boeing-uri 787-9 vor fi introduse în rețeaua internațională JAL mediu și lung-curier din anul 2015. Alături de aceste 20 de aeronave Japan Airlines mai are comandate 25 de unități 787-8. Compania trebuie să primească primul Boeing 787 Dreamliner în următoarele luni, deși o dată exactă nu a fost anunțată. JAL a anunțat că în decembrie 2012 va lansa zboruri non-stop între Tokyo Narita și San Diego, urmând ca din martie 2013 să inaugureze ruta directă Tokyo Narita-Helsinki. Pe ambele rute vor fi folosite Boeing-uri 787-8. Zborul inaugural JAL Dreamliner ar trebui să aibă loc pe 22 aprilie 2012, între Tokyo Narita și Boston.