
Din 25 martie, zborurile Iberia dintre Londra Heathrow și Madrid vor ateriza/decola de la terminalul 5 al aeroportului londonez.
În prezent, cele 8 zboruri zilnice Iberia din Madrid ajung la terminalul 3, de la sfârșitul lui martie urmând să fie mutate la terminalul 5 al partenerului British Airways (BA). Potrivit Iberia, “această mișcare va îmbunătăți substanțial conexiunile între rețelele celor două companii partenere”. În urma mutării, timpul minim de conexiune pentru zborurile IB și BA va scădea de la 90 de minute la 60 de minute. Pe aeroportul din Madrid, Barajas, cele două companii aeriene împart terminalul 4 din 2006.