Lufthansa a confirmat că va opera de 6 ori pe săptămână zboruri directe între Doha și Frankfurt din 30 octombrie 2011.
Pentru pasagerii ce pleacă din Frankfurt, zborurile directe vor scurta călătoria de la 7 ore și 30 de minute la 5 ore și 45 de minute. Pentru cei care pleacă din Doha, timpul de călătorie se va reduce de la 8 ore și 25 de minute la 6 ore și 50 de minute. Zborurile vor fi operate cu Airbus-uri A330/A340 configurate în 3 clase. În prezent, flota lung-curier Lufthansa primește un nou First Class și servicii FlyNet ce permit accesul la internet de mare viteză. În 2012 vor fi introduse și noi fotolii la Business Class ce se transformă în paturi plate. Anul acesta, Lufthansa a câștigat diferite premii inclusiv “Cea mai bună linie aeriană ce deservește Orientul Mijlociu” la Business Traveller Middle East Awards 2011.