Industry

flydubai a aterizat în România

alt

Pe 1 octombrie la ora 13.25 primul zbor flydubai a aterizat pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, marcând debutul rutei Dubai-București, a 49-a destinație a companiei.

După aterizare, Boeing-ul 737-800NG a fost întâmpinat cu tradiționalul salut al tunurilor de apă, după care s-a oprit în fața Salonului Oficial. Aici, Ghaith Al Ghaith, CEO-ul flydubai aflat la bordul aeronavei (A6-FEA), a fost așteptat de Excelența Sa Yacub Yousif Al-Hosani, Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite la București, de Ovidiu Silaghi, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, de conducerea World Travel, reprezentantul flydubai în România, oficiali ai aeroportului și de alți invitați de marcă.

alt

alt

Inițial, flydubai va zbura de 3 ori săptămânal între Dubai (DXB) și București (OTP): luni, miercuri, duminică. Zborul FZ797 decolează din Dubai (Terminalul 2) la 9:15 și ajunge în București la ora locală 13:25. De aici, zborul retur FZ798 pleacă la 14:15 și aterizează în Dubai la ora locală 20:00. Din 28 octombrie va fi adăugat al patrulea zbor săptămânal, în fiecare joi, care va fi operat după același program. flydubai operează 78 de zboruri săptămânale către Azerbaijan, Armenia, Georgia, Rusia, Serbia, Ucraina și România.

Tariful unei călătorii dus-întors București-Dubai este de 450 de euro (toate taxele incluse), tarif în care intră 20 kg bagaj de cală și 7 kg bagaj de cabină plus o geantă de mână sau un laptop. Contra cost, pasagerii pot alege anumite locuri în avion (un loc cu spațiu mai mare costă 21 de euro), catering, produse duty-free și anumite programe de divertisment. Biletele flydubai pe ruta București-Dubai și retur pot fi achiziționate online pe www.flydubai.com, prin Call Centre în Emiratele Arabe Unite (+97142311000), prin reprezentantul local (031/403.50.45) sau prin agențiile de turism acreditate.

alt

alt

Intervievat de Aeronews.ro după conferința de presă, Ghaith Al Ghaith, CEO-ul flydubai, ne-a declarat că este încântat de inaugurarea noii rute spre București. “Alături de acest zbor, flydubai operează în prezent curse către 13 destinații din 8 țări din regiune. Sper ca prezența flydubai la București să joace un rol important în dezvoltarea oportunităților de afaceri și să ofere pasagerilor legături convenabile spre Dubai și, de aici, către alte destinații din întreaga lume spre care operăm.” Al Ghaith a subliniat faptul că flydubai are una dintre cele mai tinere și mai dinamice flote din lume, care numără în prezent 24 de Boeing-uri 737-800NG. Compania trebuie să mai primească alte 26 de unități de acest tip din cele 50 comandate în anul 2008.

flydubai se mândrește și cu un avansat sistem in-flight entertainment la bord, premiat recent cu distincția “Best Ancillary Revenue Innovation or Strategy” în cadrul Budgies World Low Cost Airlines Congress 2012. flydubai este prima companie aeriană din lume care oferă filme HD la bord. Pasagerii pot alege din peste 800 de ore de program non-stop incluzând peste 190 filme, 150 canale TV și 300 de albume de muzică. “Evident, vom continua să dezvoltăm acest avantaj tehnologic pentru a oferi pasagerilor noștri și mai multe posibilități de divertisment la bord”, ne-a declarat CEO-ul flydubai.

alt

Întrebat care sunt principalele provocări ale aviației – în prezent, dar mai ales în viitorul apropiat – Ghaith Al Ghaith ne-a răspuns: “Cred că principala provocare pentru liniile aeriene o reprezintă infrastructura. Călătoriile pe calea aerului vor fi mereu importante, pe măsură ce populația globului crește tot mai mulți oameni vor dori să zboare. Iar aici infrastructura joacă un rol major. Ori o deții și îți poți dezvolta afacerea, ori nu. În plus, cred că legile guvernamentale ce vizează domeniul aviației sunt o temă importantă de discuție, respectiv restricțiile pe care anumite state le impun unor linii aeriene concurente cu ale lor, naționale.”

Și costurile legate de carburant reprezintă o provocare pentru toate liniile aeriene, nu doar pentru unele. Dacă prețurile combustibililor vor crește în continuare, în aceste condiții fiecare companie trebuie să găsească soluții alternative de propulsie și feluri în care să-și reducă cheltuielile, vezi carburanții-eco de aviație”. În ceea ce privește alianțele, CEO-ul flydubai ne-a declarat: “Ele sunt bune pentru unele companii și proaste pentru altele. Dacă o companie știe să se dezvolte prin forțele proprii, alianța cade pe planul secund. Nimeni – și aici mă refer la partenerii dintr-o alianță – nu știe mai bine care este interesul tău decât tu însuți!” În încheiere, Ghaith Al Ghaith ne-a spus că flydubai poartă momentan discuții atât cu Boeing, cât și cu Airbus despre o viitoare comandă de aeronave, contrazicând vocile care spuneau că flydubai mizează exclusiv pe Boeing-uri.

alt

Leave a Reply