Care sunt aeronavele cu care călătorește cel mai puternic om din lume, Președintele SUA? Feature-ul Aeronews vi le prezintă.
Primul lucru care ne vine în minte când vorbim despre flota prezidențială americană este celebrul Air Force One. Nu este numele unui avion, cum cred unii, ci indicativul asociat aeronavei în care se află Președintele. De fiecare dată când Președintele SUA se află la bordul unui avion militar, indicativul “One” este precedat de numele respectivei divizii: Air Force One, Marine One (indicativ asociat, de regulă, elicopterelor), Army One, Navy One, Coast Guard One. Dacă Președintele călătorește la bordul unei curse comerciale, indicativul de zbor este Executive One. S-a întâmplat în 1973, când Richard Nixon a zburat între Washington Dulles și Los Angeles cu un DC-10 al companiei United Airlines. În ceea ce-l privește pe Vice-Președintele Statelor Unite, aeronavele în care se află poartă indicativul Two (Air Force Two, Marine Two, etc).
Boeing 747-200B / Air Force One
Flota prezidențială americană include două Boeing-uri 747 substanțial modificate, ce au numerele de înregistrare (REG) 28000, respectiv 29.000. Primul a fost introdus în flotă pe 23 august 1990, al doilea alăturându-se pe 23 decembrie 1990. Cele două exemplare au fost construite în 1986, prețul unuia fiind de 325 de milioane de dolari. Cel mai cunoscut film în care Boeing-ul 747 prezidențial a apărut a fost “Air Force One” (1997).
Boeing 757-200ER / Air Force Two
Air Force Two este asociat, de cele mai multe ori, cu Boeing-ul 757 modificat pentru a-l transporta pe Vice-Președinte. O altă aeronavă care este folosită în acest scop este C-40 Clipper, o versiune modificată a Boeing-ului 737. Când Vice-Președintele american este nevoit să zboare pe distanțe lungi (intercontinentale), folosește uneori Boeing-ul 747, caz în care indicativul zborului respectiv este Air Force Two.
Sikorsky VH-3D Sea King / Marine One
“Marine One” este indicativul oricărei aeronave ce aparține United States Marine Corps și-l transportă pe Președinte. Când Vice-Președintele SUA se află la bord, vorbim despre Marine Two. Elicopterele prezidențiale, VH-3D Sea King și VH-60N “WhiteHawk”, sunt operate de divizia HMX-1 “Nighthawks”. Elicopterele au fost utilizate de un Președinte american pentru prima dată în 1957, când Dwight D. Eisenhower a trebuit să ajungă rapid la reședința sa de vară din Rhode Island folosind un Bell UH-13J Sioux.
Sikorsky VH-60N White Hawk / Marine One
Al doilea model din flota prezidențială de elicoptere, mai mic și mai nou decât VH-3D Sea King. Are la bază un elicopter Sikorsky UH-60A cu câteva dotări de la versiunea SH-60 B/F SeaHawk. VH-60N a intrat în serviciu în anul 1988, nouă exemplare fiind livrate pentru flota prezidențială americană. Ambele modele de elicoptere au fost subiectul unui documentar produs de National Geographic Channel: “On Board Marine One”.