
EASA a emis o directivă pentru inspectarea a circa 20 de A380-uri în urma apariției unor fisuri în structura aripilor.
Inițial au fost afectate doar 5 super jumbo-uri, dar recent s-au descoperit fisuri și la alte aeronave. Drept urmare, EASA (Agenția Europeană de Siguranță a Aviației) a emis o directivă ce presupune inspectarea vizuală imediată și detaliată (DVI) a aripilor. Circa 20 de Airbus-uri A380 sunt vizate, aproape o treime din cele 67 aflate în serviciu. Potrivit directivei EASA, valabilă din 24 ianuarie, A380-urile care au acumulat între 1300-1799 de cicluri de zbor trebuie inspectate la 6 săptămâni sau 84 de cicluri de zbor. Aeronavele care au la activ peste 1800 de cicluri de zbor necesită inspecție la 4 zile/14 cicluri de zbor.
Inspecția aripilor va scoate fiecare aeronavă din serviciu aproximativ 24 de ore. Până acum Singapore Airlines și Qantas, companiile aeriene ale căror A380-uri au fost afectate primele la sfârșitul lui 2011, au confirmat reparația fisurilor. Unele zvonuri indică faptul că și câteva A380-uri au fost afectate, dar compania nu a comentat asupra acestui fapt. Celelalte companii care operează cu A380 sunt Air France, China Southern, Korean Air și Lufthansa.