Foto: Boeing
După Zurich, Geneva devine a doua destinație EK din Elveția, a 26-a europeană și cel de-al 112-lea oraș pe plan mondial unde Emirates operează zboruri. Zborul zilnic Dubai-Geneva și retur va fi operat cu aeronave Boeing 777-200LR și Boeing 777-300ER, ambele în configurație cu 3 clase: apartamente private la First, fotolii care se transformă în pat la Business și locuri spațioase la Economy. Indiferent de clasa de călătorie, pasagerii au la dispoziție premiatul sistem multimedia ice (Information, Communication, Entertainment). Acesta oferă peste 1200 de canale de jocuri, filme, muzică, podcast-uri și știri actualizate în timp real pentru un zbor confortabil. De asemenea, de la 1 august Emirates va zbura și către Copenhaga, fiind primul zbor de pasageri al companiei către regiunea scandinavă. Totodată, din 1 mai Emirates adaugă al treilea zbor zilnic spre Manchester, care va crește capacitatea de transport a companiei cu 25%.