Industry

Carpatair a solicitat si obtinut protectia legii insolventei

alt

Pe 23.01, Carpatair S.A. a solicitat si obtinut protectia legii insolventei cu intentia de a urma un proces de reorganizare judiciara, dupa o perioada de 15 ani de prezenta notabila pe piata transporturilor aeriene regulate din Romania si regiune.

Cauzele unei astfel de decizii sunt legate in principal de existenta unor litigii impotriva Aeroportului Timisoara avand ca obiect activitati anticoncurentiale investigate in prezent de Comisia Europeana dar si de instantele si autoritatile nationale, daunele estimate depasind 30 milioane Euro. In cursul procesului de reorganizare, compania va continua o activitate comerciala normala, iar conducerea companiei va fi asigurata de actuala echipa de management condusa de Nicolae Petrov, sub supravegherea administratorului judiciar desemnat.
 
Pentru perioada ramasa din sezonul de iarna, pana la sfarsitul lunii Martie 2014, programul de operare a fost redus, mentinandu-se zborurile profitabile, in scopul unei reorganizari efeciente. Astfel compania isi va diminua semnificativ costurile si va reduce pierderile in cea mai nefavorabila perioada a anului pentru industria transportului aerian. Aeroportul Timisoara a fost, in perioada 2000-2013, baza principala de operare a Carpatair S.A.
 
Semnificatia investitiei Carpatair in hub-ul de la Timisoara

 
–          50 milioane Euro investitie elvetiana in Linie Aeriana, Fabrica Reparatii Aeronave, Scoala de Piloti;
–          Peste 380 zboruri saptamanale pe Aeroportul Timisoara catre 34 de destinatii;
–          Peste 500.000 de pasageri transportati anual pe Aeroportul Timisoara;
–          Asigurarea a peste 50% din veniturile Aeroportului Timisoara (3.5 milioane Euro anual);
–          Peste 500 locuri de munca de inalta calificare asigurate la Carpatair si alte cca 300 la unitatile si societatile care asigurau serviciile conexe: Aeroport, Politia de Frontiera, Serviciul de Securitate, Vama, Catering, etc;
–          Asigurarea a circa 4,5 milioane Euro venituri salariale anuale care au stimulat consumul de servicii si de bunuri pe piata locala; 
–          Asigurarea a circa 3,75 milioane Euro contributii anuale la bugetul de stat prin impozitele pe venit, CAS, Somaj, Sanatate, etc. 

Leave a Reply