Industry

AVIATION PARK pe aeroportul Henri Coandă

By 06-01-2014 July 23rd, 2017 No Comments
alt

Pe alte aeroporturi este ceva normal, noi încă visăm la așa ceva. Pentru că iubim aviația, ne place să fotografiem avioane și să socializăm cu alți avgeeks, susținem ideea unui aviation park pe Aeroportul Internațional Henri Coandă (OTP). Voi?

Manchester Ringway Intl. (MAN) este primul exemplu la care ne gândim atunci când vine vorba despre aeroporturi cu aviation park. Denumit Runway Visitor Park, spațiul respectiv include mai mult decât o zonă de unde spotterii pot fotografia aeronavele pe calea de rulare: hangar în care este expus un Concorde BA, centru educațional, spațiu pentru evenimente, camere de conferință, ATM, magazin cu suveniruri de aviație, restaurant, zonă de picnic, spațiu de joacă pentru copii și platformă de observație.

Chiar și fără un Concorde expus sau săli de evenimente/conferințe, un aviation park la Otopeni nu este o idee imposibilă! Există numeroși doritori care și-ar dori așa ceva și nu ne referim aici doar la pasionații de aviație. Pe lângă spotteri, care ar fi fericiți să fotografieze avioanele în liniște, un asemenea parc ar putea fi folosit și de familiile cu copii. Spațiile de joacă special amenajate i-ar ține ocupați întreaga zi pe cei mici, timp în care părinții ar savura o cafea, s-ar destinde citind o carte sau ar socializa la picnicul organizat ad-hoc.

Suntem convinși că și voi vreți un aviation park la Otopeni, mai ales dacă iubiți aviația. Intrați pe pagina Aeronews de Facebook și spuneți-vă părerea la postarea dedicată acestui subiect. Ce facilități ar trebui să conțină un asemenea spațiu, unde ar putea fi amplasat, dar și cât de des l-ați folosi pentru a vă relaxa. Cu cât suntem mai mulți și cu cât ne facem mai bine vocea auzită, cu atât șansele realizării proiectului cresc simțitor!

Leave a Reply