Într-un comunicat remis de familie se specifică faptul că Neil a decedat în urma unor complicații cardiovasculare. Neil Armstrong a rămas în istorie nu doar pentru că a fost primul om care a pășit pe Lună – pe 20 iulie 1969 – dar și prin fraza pe care a rostit-o în acel moment: “Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”. Armstrong s-a născut în anul 1930 în Ohio și a fost pasionat de aviație încă de la vârsta de 6 ani, când a zburat pentru prima dată. O fascinație care nu mai avea să-l părăsească niciodată.
În anul 1950 a abandonat cursurile Universității Purdue când a izbucnit Războiul din Coreea și a zburat ca aviator în 78 de misiuni de luptă. După război a devenit pilot de test, încercând unele dintre cele mai râvnite avioane. Printre acestea s-a numărat și X-15, cu care a ajuns până la o înălțime de aproape 63 km, la limita spațiului. Într-un final, după ani de antrenamente intense, momentul definitoriu pentru cariera s-a avea să vină. Pe 16 iulie 1969, Neil Armstrong a decolat de la Kennedy Space Center la bordul rachetei Saturn V alături de colegii Buzz Aldrin și Mike Collins. Patru zile mai târziu, pe 20 iulie, avea să pășească pe Lună și să intre, astfel, în istorie.