Pe 13 noiembrie Turkish Airlines a primit a 200-a aeronavă din flotă. Este vorba despre un Boeing 737-900ER înmatriculat TC-JYI și inscripționat cu sticker-ul “200”.
Adresându-se celor prezenți la ceremonia din Istanbul, Hamdi Topcu, CEO-ul Turkish Airlines, a declarat: “Când ne-am început expansiunea în 2003 aveam doar 54 de avioane și zburam către 103 destinații iar acum deservim 205 orașe din 90 de țări. Flota din 2003 necesita 651 de piloți/copiloți și 1579 însoțitori de zbor, cifre care au ajuns în prezent la 2445, respectiv 5344. Iată niște semne clare ale creșterii Turkish Airlines.” Boeing-ul 737-900ER aniversar (TC-JYI) a fost introdus deja în serviciul comercial.