AirAsia, cea mai mare companie low-cost din Asia-Pacific, a lansat la Paris Air Show 2011 o comandă fermă pentru 200 de Airbus-uri A320neo.
Comanda este cea mai mare plasată vreodată pentru familia A320, AirAsia devenind astfel cel mai mare client pe plan mondial pentru gama A320. Aeronavele comandate de AirAsia vor fi propulsate de noile motoare CFM International LEAP-X. Până în prezent, AirAsia a plasat comenzi ferme pentru 375 unități A320, 89 aflându-se deja în serviciu pe rutele asiatice ale companiei. În plus, Air Asia X (divizia lung-curier) a plasat comenzi pentru 38 de Airbus-uri widebody.
Echipate cu propulsoare noi și terminații mai mari ale aripilor denumite “sharklets” (actualele se numesc winglets), Airbus-ul A320neo va oferi un consum de carburant redus cu 15% și va oferi o autonomie mărită cu 950 km. Pentru mediul înconjurător reducerea consumului se traduce prin 3600 de tone de CO2/avion mai puține în fiecare an. Peste 7000 de versiuni ale familiei A320 au fost comandate până acum și mai mult de 4700 de unități au fost livrate către 330 de clienți și operatori din întreaga lume.