Features

Așa arată un A380 după turbulențe severe

alt

11 pasageri și un membru al echipajului s-a ales cu răni minore după ce zborul Singapore Airlines SQ308, efectuat cu Airbus A380, a întâlnit turbulențe severe pe ruta Singapore-Londra.

Potrivit unui purtător de cuvânt SIA, turbulențele întâlnite de zborul SQ308 au fost “moderate către severe”. Oficialul Singapore Airlines a confirmat că Airbus-ul A380 a pierdut, dintr-o dată, altitudine, plonjând – potrivit unui pasager – între 15 și 30 de metri. Cei aflați la bord susțin că avionul a intrat în zona de turbulențe la două ore după decolare, moment în care martorii pentru legarea centurilor de siguranță erau aprinși. La bordul Airbus-ului A380 se aflau 328 de pasageri și 26 de membri ai echipajului.

Aflat la bord, canadianul Alan Cross a publicat pe contul său de Instagram câteva fotografii care arată efectele turbulențelor respective și zona în care au avut loc. În timp ce cafelele au ajuns pe tavan și mâncarea pe podea, pasagerii care nu aveau legate centurile de siguranță au zburat de pe scaune lovindu-se de diferite elemente tari din jurul lor. Într-un interviu acordat ABC News, Alan Cross a spus că pasagerii au fost notificați, după decolare, să se aștepte la câteva turbulențe pe drum. Tot Cross a mai precizat că servirea micului dejun a fost întreruptă cu câteva minute înainte de întrarea în zona de turbulențe, concomitent cu aprinderea martorilor pentru centurile de siguranță.

“Apoi l-am auzit pe căpitan care, cu o voce gravă, i-a rugat pe toți însoțitorii de zbor să se așeze urgent la locurile lor. Pentru prima dată de când zbor tonul pe care a spus acest lucru mi s-a părut ciudat și extrem de serios”, a completat Cross. Referindu-se la turbulențele care au urmat, Alan Cross a precizat: “M-am simțit ca într-un lift care cade fără să fie susținut de cabluri sau într-un parc de distracții, în cădere liberă.”

După depășirea zonei respective însoțitorii de zbor i-au verificat pe toți pasagerii, oferindu-le ajutor celor care aveau nevoie. La mai puțin de o oră după interiorul A380-ului fusese complet curățat, cei de la bord lăudând profesionalismul echipajului și al însoțitorilor de zbor. 10 ore mai târziu Airbus-ul A380 Singapore Airlines a aterizat cu bine pe Heathrow, la bord urcând imediat echipe de medici pentru a acorda primul ajutor celor răniți. Nu în ultimul rând, în momentul debarcării Singapore Airlines a oferit tuturor pasagerilor câte o cutie cu bomboane de ciocolată. “Un alt mic detaliu pentru care Singapore Airlines rămâne compania mea aeriană favorită”, a declarat Cross.

http://www.youtube.com/watch?v=vHj7Lft_-9A

alt

alt

alt

alt

alt

alt

alt

alt

alt

alt

Leave a Reply