Aeronews.ro vă prezintă partea a doua a poveștii de dragoste dintre Roxana Ciuhulescu și domeniul aviației, relatare scrisă chiar de Roxana.
In ziua in care urma sa fac a 14-a ora de zbor am avut parte de o surpriza pe care daca o stiam dinainte, cu siguranta noaptea ar fi fost alba pentru mine. Am decolat de la Moara Vlasiei, acolo unde sunt helipunctul si scoala, pornind impreuna cu instructorul meu Romeo Constantinescu spre campul din apropierea circuitului de motocross de la Ciopani. Acolo am pus aparatul pe camp iar instructorul mi-a zis sa astept putin. El a coborat din elicopter, s-a asezat in fata mea si mi-a facut semn sa decolez. Era prima oara cand faceam un zbor singura la mansa si – fara nici o rusine – recunosc ca imi era frica. Insa eram si extrem de bucuroasa ca instructorul are incredere in mine, eram mandra ca eram prima din grupa care executa “simpla” insa stiam ca o greseala mi-ar putea fi fatala. Pret de 10 minute m-am “jucat” singura cu Robinson 22, in jurul intructorului meu care mai imi facea semn din cand in cand sa nu ma mai duc departe cu el.
Cand am repus la sol aparatul, instructorul a urcat la bord si mi-a strans mana baieteste. Nu-mi mai incapeam in piele de mandrie! Imediat el a sunat la scoala si a anuntat grozavia mea. Cand am aterizat la Moara Vlasiei, dupa ce am oprit total aparatul, am fost incercuita de 4 barbati (instructorul si alti 3 mecanici) care m-au luat pe sus si m-au aruncat cu fundul in ciulini. De 3 ori… Asta era “botezul” pe care il urmau elevii ce reuseau “simpla”. Si cum era toamna tarzie si ciulini uscati, vai de fundul meu !!!! J Toti m-au felicitat iar mie nu-mi venea sa cred ce mi se intimpla! Visul meu devenea realitate… sau cel putin ma apropiam.
Ca premiu, urmatoarea ora aveam s-o petrec la Poiana Brasov, pana acolo am fost binenteles cu elicopterul, iar atunci cand simti vant de coada intre versanti, iti dai seama ca ai o problema. Parca imi inghitisem limba, eram verde la fata iar instructorul s-a prins repede ca mi-era frica. Am aterizat pe o platforma inainte de Poiana Brasov, apoi direct in Poiana. La intoarcere vantul se intetise iar spaima mea crescuse. Am zis ca daca vom scapa din treaba asta, sigur Dumnezeu ne iubeste iar eu trebuie sa fiu nebuna sa mai continui. Mi-am dat seama si de cat de usor si de simplu este sa zbori pe camp si sa te distrezi fugarind iepuri, insa si cat de dura este experienta cand vantul incepe sa bata cu putere sau cand simti ca te apropii de ceata. O alta spaima de-a mea era sa zbor peste firele de inalta tensiune. Cosmarul care ma urmarea frecvent era ca nu vedeam nenorocitele astea de fire, agatam talpile elicopterului si ma rasturnam. Nici nu stiti de cate ori urlam noaptea si ma trezeam uda de transpiratie…
Oricum, drumul era lung pana la licenta. Lung si anevoios. Am zburat si pe conditii vitrege, ger, ploaie, vant, vreme mohorata, pe toate le-am intampinat. Am avut un instructor de zbor foarte bun care, fara sa recunoasca, si-a dorit sa scoata din mine cel mai bun pilot, cel putin cel mai bun din grupa actuala. Cea mai plictisitoare parte a cursului este binenteles cea teoretica. 150 de ore de stat in bancile scolii, asculti profesorii care ti se par interesanti sau nu, cursuri pe care le pricepi mai mult sau mai putin, zile cand esti obosit si incerci din rasputeri sa nu adormi in banca. Nu de alta, dar fiind doar 5 elevi in banca nici n-aveai cum sa nu fii vazut de profesori.
N-am sa uit niciodata ziua cand am dat examenul de zbor cu cei de la Autoritatea Aeronautica. Si asta din 2 motive: unul pentru ca era un examen extrem de important si doi pentru ca eram insarcinata si nimeni in afara de mine nu stia acest lucru. Deci n-am fost singura atunci cand mi-am dat examenul de zbor, era si fetita cu mine. Sentimentul ca voi fi mama mi-a dat curaj iar acel moment – care a fost marcant pentru mine – il voi asocia pentru tot restul vietii cu acela de mama. Nimic nu este intamplator pe lumea asta!
Am prieteni pe care i-am incurajat sa faca scoala de pilotaj, mai ales ca sunt oameni care isi pot permite financiar acest lucru. Totusi, nu este suficient sa ai bani, trebuie sa simti ca esti apt pentru asa ceva, sa ai acel dram de nebunie si totodata sa fii motivat sa duci cursul pana la final. Cei mai multi dintre cei ce incep acest curs nu-l duc la bun sfarsit pentru ca se plictisesc. Si paradoxal, cei care isi doresc atat de mult aceasta licenta nu si-o pot permite din punct de vedere financiar, scoala costand 12.500 euro fara TVA. Scoli de pilotaj nu sint multe la noi, dar cu mana pe inima pot spune ca Becker Aviation este una dintre cele mai bune. De atunci si pana acum am zburat pe multe tipuri de elicoptere pentru ca, spre norocul meu, am prieteni care detin astfel de aparate. De altfel acesta a fost si regretul meu, ca pana acum nu mi-am permis sa-mi cumpar un elicopter. Si stiti ceva? Nici nu am visat vreo data sa-l am… J
{yoogallery src=[/images/stories/aprilie2012/4/galerie2/]}