Wizz Air sărbătoreşte în această lună 8 ani de la lansarea bazei sale din Timişoara cu o promoţie de iarnă și reduce cu 20% costul biletelor pentru toate zborurile planificate până în data de 31 martie pentru rezervările realizate astăzi, 2 februarie, până la miezul nopţii.
Toţi pasagerii care şi-au programat călătoria până la finalul lunii martie spre oricare dintre cele 56 de destinaţii Wizz Air disponibile din România, sau spre cele peste 500 din întreaga reţea a companiei – inclusiv spre acele cu soare tot timpul anului precum Dubai, Tenerife, Larnaca, Tel Aviv, Lisabona sau Malaga – vor beneficia de o reducere de până la 20%. Turiştilor care şi-au programat un city-break în week-urile viitoare, sau o escapadă romantică de Valentine’s Day, reţeaua WIZZ le oferă din plin destinaţii atractive în 40 de ţări din Europa şi nu numai.
În 2016, Wizz Air a transportat mai mult de 660.000 de călători pe rutele sale din Timişoara, ceea ce reprezintă o creştere cu 12% față de perioada anterioară. În plus, compania susţine mai mult de 490** de locuri de muncă la nivel local, în industrii asociate. Dovedindu-şi dedicarea şi angajamentul faţă de pasagerii din România şi pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor, WIZZ este mereu în căutare de noi oportunităţi de călătorie la tarife scăzute. Deja cea mai mare companie aeriană din România, anul acesta, Wizz Air va avea alocate în ţară 22 de aeronave, inclusiv 5 noi şi ultraeficiente Airbus A321şi va angaja peste 750 de membri de echipaj din ţară.
Sorina Ratz, Wizz Air Communications Manager declară: “Luna aceasta sărbătorim 8 ani de când operăm cu succes de la baza din Timişoara. Cu această ocazie specială, suntem încântaţi să le oferim clienţilor din România oportunitatea de a călători mai mult cu un discount de 20%, și să le asigurăm tarife și mai scăzute pasagerilor care călătoresc spre şi dinspre România, dar şi în alte destinații, folosind rutele noastre. Îi îndemnăm pe cei care caută astfel de reduceri, dar şi pe pasagerii nerăbdători să-şi rezerve rapid bilete în condițiile în care această promoţie specială de iarnă se încheie pe 2 februarie, la miezul nopţii. Destinaţii variate şi oportunităţi de călătorie? Astăzi este momentul să îţi faci rezervare”.