Trip Reports

VIDEO / La bordul primului Boeing 737 MAX 8 LOT Polish Airlines (SP-LVA)

By 12-12-2017 August 16th, 2018 No Comments

Pe 6 decembrie, la doar doua zile dupa introducerea aeronavei in serviciul comercial, am zburat cu SP-LVA intre Varsovia si Amsterdam. Mai jos, impresiile de calatorie cu noua vedeta a flotei LOT.

Asa cum stiti deja de pe Aeronews.ro, pe 1 decembrie LOT Polish Airlines a receptionat primul 737 MAX 8 din cele 6 comandate, iar pe 2 decembrie avionul a ajuns la Varsovia (dupa o escala in Islanda pentru realimentare), unde i-a impresionat pe cei prezenti printr-un low-pass de zile mari (video). Primul zbor comercial a avut loc pe 4 decembrie, spre Londra Heathrow, iar pe 6 decembrie SP-LVA a ajuns si la Amsterdam Schiphol. Initial am vrut sa zburam cu 737 MAX pe 4 decembrie, insa am participat la IATA Global Media Day la Geneva, asa ca am amanat cu doua zile experienta MAX. Prin zborurile comerciale efectuate cu MAX la Heathrow si Schiphol, LOT Polish Airlines devine astfel primul operator care aduce noul model Boeing pe cele doua aeroporturi. Avand in vedere ca primul nostru zbor cu un 787 Dreamliner a fost cu LOT (aprilie 2014 – impresii de calatorie), am zis ca primul zbor cu 737 MAX sa fie tot cu operatorul polonez, membru Star Alliance.

Am aterizat la Varsovia cu primul zbor LOT al zilei din Bucuresti si am ajuns la poarta unde urma sa ne imbarcam pe zborul spre AMS cu 5 minute inainte de inceperea procedurii. Timp suficient pentru a trage cateva cadre cu primul 737 MAX 8 LOT, chiar daca afara era inca intuneric. Estetic, 737 MAX se diferentiaza de 737NG (Next Generation) prin nacelele zimtate ale motoarelor la partea din spate, conul APU redesenat, garda la sol mai ridicata si noile winglets, cu aripioare atat in partea superioara a aripii, cat si in partea inferioara. Disponibile optional pentru NG, acestea sunt standard pe MAX. Am avut locul 1F, in Business Class, astfel ca am ajuns printre primii in avion. Aici am remarcat noile scaune cu un look premium si Boeing Sky Interior. Oferit optional pe NG, Sky Interior este standard la MAX. Notam si noile compartimente pentru bagaje de mana Space Bins, mai spatioase. Unele se pot inchide automat, fara ca pasagerii sau insotitorii de bord sa le ridice. Trebuie sa apesi pe un buton din lateral si sa tragi putin in jos, dupa care capacul compartimentului revine singur la pozitia “inchis”.

Fiecare 737 MAX 8 LOT Polish Airlines ofera 186 de locuri si 3 clase de calatorie: Business Class, Premium Economy si Economy. In functie de cererea pe zborul respectiv, ponderea locurilor in cele 3 cabine variaza, nu este fixa, scaunele fiind aceleasi in intreg avionul. Pe zborul nostru spre AMS am numarat 18 locuri la Business Class, 12 in Premium Economy si 156 in Economy. Fiecare cabina este marcata prin culori diferite ale protectiilor pentru tetiere (rosu Business, albastru inchis Premium Economy, albastru deschis Economy) plus un mic semn “Premium Economy behind this row”. La Varsovia am ajuns cu un Embraer, asa ca am putut sesiza imediat confortul superior oferit de scaunele MAX-ului. La sfarsitul zilei, pe zborul spre Varsovia am zburat, tot in Business Class, cu SP-LWA, primul Boeing 737-800 din cele 4 pe care LOT le are acum in serviciul comercial. Ne-a placut designul scaunelor, striatiile de pe spatare amintind de cele regasite in habitaclul unui automobil sport, insa spatarul ni s-a parut mai tare decat in MAX. Ca fapt divers, LOT opereaza acum zboruri comerciale cu 3 versiuni Boeing 737: Classic (-400, interiorul a fost modernizat), NG (-800) si MAX 8.

GEAR UP! LOT Polish Airlines' first Boeing #737MAX 8 taking off from Warsaw Chopin Airport bound for Amsterdam. You can really feel the power of the new engines on #takeoff, but during cruise they're quieter than expected (40% less noise, according to Boeing). Video filmed from seat 1F.Lotnisko Chopina Star Alliance LOT Polish Airlines Friends in Romania and the Republic of Moldova LOT Polish Airlines Bulgaria

Publicată de Aeronews pe Miercuri, 6 decembrie 2017

Am decolat din Varsovia cu 10 minute intarziere (zborul LO265) si am aterizat la Amsterdam cu jumatate de ora inainte de ora programata. Pe Schiphol am fost condusi la pozitia de parcare de 5 vehicule Follow Me, MAX-ul LOT Polish Airlines fiind intampinat si cu salutul tunurilor cu apa. Daca la decolare ne-am delectat cu sunetul produs de noile motoare CFM LEAP-1B (diametru 176 cm versus 154 cm pentru CFM56-7 regasite la 737NG), am ramas surprinsi sa vedem cat de silentioase sunt in regim de croaziera. Fara indoiala, asta a fost cea mai mare surpriza a zborului cu 737 MAX: silentiozitatea motoarelor deasupra norilor. Aproape ca aveam impresia ca ne aflam la bordul unui Airbus si nu intr-un Boeing. Producatorul american sustine ca motoarele noului 737 MAX sunt cu 40% mai silentioase decat NG si alte avioane de dimensiuni comparabile, lucru benefic atat pentru pasageri, cat si pentru cei care locuiesc in preajma aeroporturilor. Hearing is believing!

FIRST #landing of a Boeing #737MAX @ Amsterdam Airport Schiphol: SP-LVA, LOT Polish Airlines, 06 December 2017.HD video: Teodor Stefan. Star Alliance LOT Polish Airlines Friends in Romania and the Republic of Moldova #flyLOT

Publicată de Aeronews pe Joi, 7 decembrie 2017

Si pentru ca tot vorbim despre motoarele MAX-ului, de precizat ca acestea sunt cu 13-14% mai economice comparativ cu NG, reducand costurile operationale cu 7%. Astfel, 737 MAX are o autonomie marita cu 1000 km fata de NG, valoarea ajungand la 6600 km. Alte diferente fata de 737NG? Garda la sol este mai ridicata, jamba fata fiind mai lunga cu 15-20 cm decat la NG. Conul APU are o noua forma, contribuind astfel la reducerea consumului de carburant cu 1%. In cockpit, unde am intrat pentru a face cateva fotografii dupa aterizarea la Amsterdam, remarcam cele 4 ecrane LCD cu diagonala de 38 cm. Comparativ cu 737NG, noi sunt si software-ul EEC, respectiv sistemele pneumatice si de alimentare.

WATERCANNON SALUTE / Star of the day at Amsterdam Airport Schiphol: first Boeing 737 MAX 8 (SP-LVA) LOT Polish Airlines. ???? With this flight to #Amsterdam, #LOT becomes the first airline to bring the #737MAX to Schiphol, just like it was on Monday at London Heathrow. ????????????#flyLOT Star Alliance LOT Polish Airlines Friends in Romania and the Republic of Moldova LOT Polish Airlines Bulgaria

Publicată de Aeronews pe Miercuri, 6 decembrie 2017

Fara indoiala, primul 737 MAX 8 LOT Polish Airlines a fost starul zilei la AMS pe 6 decembrie. In timp ce multi copii zambeau desfacand cadourile primite de la Mos Nicolae, noi ne bucuram – alaturi de pasagerii zborului respectiv – de zborul special cu MAX la Amsterdam. Puteti zbura cu primul 737 MAX 8 LOT toata luna decembrie pe ruta Varsovia – Londra Heathrow si, in unele zile, spre Amsterdam. Potrivit oficialilor LOT, al doilea MAX va fi livrat pe 18 decembrie (ieri, 11 decembrie, a efectuat primul zbor), inca trei sosesc in 2018 si al 6-lea, pana in mai 2019.

Din informatiile noastre, LOT va anunta anul viitor o noua comanda pentru MAX, dar si pentru 787 Dreamliner (posibil chiar -10) pe langa cele patru 787-9 pe care trebuie sa le primeasca in 2018 si 2019. Pana in aprilie 2018, flota LOT se va mari cu inca 6 Embraer 195, iar in 2020 LOT va avea cel putin 16 avioane widebody in flota si 10 milioane de pasageri / an. Foto main: Amsterdam Airport.

Alte destinatii spre care LOT va zbura cu 737 MAX din 2018.

HELLO, MAX! La 4 zile dupa ce a fost livrat si la doua zile dupa primul zbor comercial (catre Londra Heathrow), zburam…

Publicată de Aeronews pe Marţi, 5 decembrie 2017

WELCOME to #Amsterdam, MAX! You'll <3 it here! ???? Teodor Stefan. VIDEO…

Publicată de Aeronews pe Miercuri, 6 decembrie 2017

WING WEDNESDAY / Today's #sunrise, the Moon and Halo effect seen from LOT Polish Airlines' first Boeing #737MAX 8…

Publicată de Aeronews pe Miercuri, 6 decembrie 2017

Boeing 737 MAX 8 #cockpit (SP-LVA) in #Amsterdam. ???? Aeronews.LOT Polish Airlines Star Alliance LOT Polish Airlines Friends in Romania and the Republic of Moldova LOT Polish Airlines Bulgaria

Publicată de Aeronews pe Miercuri, 6 decembrie 2017

REVENIM la Varsovia in Business Class (2A) cu unul dintre cele patru 737-800 LOT Polish Airlines (SP-LWA) ce ofera tot 3…

Publicată de Aeronews pe Miercuri, 6 decembrie 2017

Leave a Reply