O companie aeriană, patru fotomodele și un decor exotic din Insulele Cook. Să fie acesta cel mai frumos clip din lume cu instrucțiuni de siguranță la bordul aeronavelor? Air New Zealand așa crede.
Pentru a sărbători cei 50 de ani ai revistei Sports Illustrated Swimsuit, Air New Zealand – companie recunoscută pentru clipurile haioase cu instrucțiuni de siguranță (vezi The Hobbit sau Bear Grylls) – a creat încă unul. Se numește “Siguranță în Paradis” și v-am spus despre el săptămâna trecută, când v-am prezentat making-of. Pe 12 februarie, Air New Zealand a publicat și clipul final. Timp de 4 minute și 10 secunde, fotomodelele Chrissy Teigen, Ariel Meredith, Hannah Davis și Jessica Gomes, alături de Christie Brinkley – cover girl Sports Illustrated, ne prezintă altfel instrucțiunile de siguranță.
Clipul va rula la bordul avioanelor Air New Zealand incepând din această lună. Pentru a marca lansarea lui, Air New Zealand îi invită pe privitori să participe la un concurs, data-limită fiind 26 februarie. Care sunt premiile? Cinci excursii pentru două persoane în Insulele Cook, 5 nopți la hotelul Pacific și 500 de dolari bani de buzunar. Insulele Cook reprezintă o destinație-cheie din Pacific pentru Air New Zealand. Compania zboară aici de peste 40 de ani, doar în 2013 transportând aproape 200.000 de pasageri din Auckland, Sydney și Los Angeles. Click aici pentru mai multe imagini din timpul sedintei foto.
http://www.youtube.com/watch?v=SQDip9V49U0
http://www.youtube.com/watch?v=kL6R2yq7R8M